Deși am avut ore sâmbătă și febră, frisoane, nervi, etc., am reușit să ajung la draga de Andreea, pe care o felicit pentru efortul supraomenesc (o spun cu ochii injectați și mintea solicitată la maximum, în mijlocul lecturii, fără a considera că exagerez câtuși de puțin) depus în activitatea de cercetare, efort pe care nu cred că-l voi egala în propria activitate, dar și pentru trăirile pe care mi le smulge cartea, mărturii ale geniului fermecat de frumos, ale profesorului care mi-a inspirat dragostea pentru toate, care m-a învățat cum se trăiește romantic, în lumina caldă, în miros de covrigi și toamnă pe strada Plantelor. Am admirat-o dintr-un colț, cum privește prea modestă la oamenii din jurul ei, cum a putut să crească în doar câțiva ani, speriată puțin că dacă aș fi cunoscut-o mai târziu, probabil n-aș fi avut privilegiul de a-i fi alături și de a învăța atâtea, și sper să mă ridic și eu la înălțimea așteptărilor ei, căci ea le-a depășit pe ale mele, căci datorită ei continui să am încredere în oameni.
Dacă sunteți iubitori ai Bucureștiului, citiți cartea Andreei Răsuceanu, citiți Cele două Mântulese, este o carte de suflet pentru mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu