despre intalnirea cu Ochiul si Madam'

Joi, ora 19:45 Probam joi seara terapia prin shopping. Era după muncă, eram obosită și căutam ieșirea din mall. Cum mergeam, îngândurată la ceea ce avea să vie...POC! Din dreapta mea, un căpete mă trântește la pământ, el nesimțitul(a) rămânând în picioare, eu, victima cu fața înfiptă în ciment! Dânsul(a), monument de rafinament și inteligență (că doar ast le poesteam studenților în apărarea lui), îmi trântește un "scuze..." sec, în timp ce eu încercam SIN-GU-RĂĂĂ să mă adun de pe jos, cu același mare rafinament, desigur! Obișnuită cu evenimente care necesită scuze pe săptămâna aceasta, curtoazia reciprocă mi-a venit din inerţie, înainte de a mă întoarce la căpete. Căpetele, în cazul în care n-ați ghicit până acum, era ochiul cu unghii, deșteptul din noul spot Coca Cola, vă dați seama ce urlet am tras în momentul în care m-am întors înspre el ??? Cred că a stat pământul în loc... Nu mă mai întorc în Plazza, cel puțin până nu dispar Ochii plimbăreți. Îmi imaginam un ochi mai pitic, nu ditai matahala, care a fost oare ideea cu uriașul?

Vineri, ora 14:51 - Eu: Madame?
                           - Secretara: N-avem!
                           (Wow, ce surpriza!)
Luni, ora 13:00 - Eu: Madame?
                        - Secretara: N-avem!
                           (Wow, ce surpriza!)
Madame!         

Poate că nu aş scrie acum nimic dacă ai fi cum te-am crezut înainte de elegantă şi nu ţi-ai pune în gând să îmi fredonezi zilnic refernul unei melodii proaste. Încep să mă simt ca un ciorap prea sexy pe o pulpă durdulie, strâmt şi nepotrivit. Bănuiesc că nu ești nici dumneata fericită....eşti prea uscată înăuntru şi pe dinafară. Apropo de asta,  de ce toţi cărora le zâmbeşti reverenţios sunt "imbecili"? Nu mi te-a lăudat nimeni în ultimii 3 ani, dar trebuie să fii fantastică, unde mi-a fost capul?

Mă anunți prin semne că NU? Credeam că putem discuta, eu nu pricep limbajul semnelor, mama nu m-a învățat când eram mică...sunteţi aproape de o vârstă...ah am uitat, nu ai cum să ştii asta, noi nu am dus niciodată discuţiile mai departe de bună ziua.   

Szuszi
is (still) watching you!

De ce blog?

    Această pagină a inceput goală. Nu este greu de crezut - toate blogurile sunt așa la un moment dat în existenţa lor. Unele sunt sortite să rămână goale pentru totdeauna, dar nu este locul meu de a le judeca proprietarii pentru deciziile luate, cine sunt eu să impun scris asupra lor?

    Dar acest blog nu este gol. Nu mai este. Această pagină este lent umplută cu cuvinte, precum torni iubitului subtilități șoptite la ureche, îndemnuri insistente şi sentimente calde ... pe măsură ce cuvintele apar, devin cadouri, ca atingerea degetelor persoanei iubite pe pielea ta goală într-o noapte caldă de vară, ca o briză ce adie prin fereastra deschisă şi umple camera cu parfum de lămâiță şi cântec de viață... Comunicarea scriitorului cu pagina - doi iubiţi, şoptindu-și în întuneric.

    Cuvintele, desigur, îmi sunt  promisiuni de angajament - zestre învăluită în font, ele rămân. Ce s-a spus, dăinuie. Ce e scris, trebuie să rămână scris. Nici măcar Dumnezeu n-ar putea veni cu "Ctrl-z" în mintea noastră (cel puțin așa se spune în religia mea...) - niciodată nu ar trebui ca scriitorul să viseze sau îndrăznească să o şteargă. Cuvintele ar trebui să vină doar de unde acestea sunt licitate ... să curgă din minte către degete, pentru a ajunge şi îmbrăca pagina pentru companie politicoasă, strălucitoare, în haine de duminică.

    Voi lua o gură de ceai, ultima felie de lime dansându-mi liniștită în ceașcă, această pagină a fost goală precum sufletul meu când ai plecat, știi ..., dar este din ce în ce mai puțin acum.

Este o sarcină, vei vedea - o chemare. Nu ar trebui să devenim sclavii propriilor abilități, dar nici nu ar trebui să le întoarcem spatele. Precum medicamentele, pericolul şi beţivii furioși, aptitudinile noastre din ce în ce mai prezente ar trebui înțelese și confruntate.

    Sarcina mea este simplă: încearcă să schimbi lumea, cuvânt cu cuvânt! Aleg să scriu, să-mi așez mâinile pe taste și să-mi masez mesajul în pagina ta, tentându-mi propriul vocabular și manipulând fraza, recuperându-mi propriul suflet și deschizându-l să văd ce creaturi fantastice se nasc din adâncurile sale de cerneală vie. La fel ca un actor de teatru costumat, pagina poartă acum ideea - recunoscătoare pentru şansa de a fi o parte din schimbările care plutesc în aer. Un cuvânt la momentul potrivit ... și fericirea creaţiei devine infecţioasă. Iar de mă citești, viral, fiecare propoziție mă contaminează cu bucurie. Acestea sunt cuvintele pe care vi le împărtășesc și mi le împărtășiți. Acest moment, va pieri din mintea voastră  în două zile, dar nu din a mea. Ofer gratis cel mai bun cadou pe care l-aș putea oferi, creez ceva din nimic. Legile care ne guvernează micul univers spun că acest lucru este imposibil, dar eu încerc să demonstrez contrariul.

   Privește o pagină goală, străbate-i albul cu buricele degetelor și nu-i admira goliciunea, ci potențialul, găsește o coală și fă-o a ta. Mâzgălește, desenează, pictează, ia parte cu mine acest simplu exercițiu, apoi imaginează-ți oamenii cărora vrei să le-o arăți. Caută s-o schimbi cu zâmbete, aprecieri, sărutări, mângâieri, și-apoi cred că nici pentru tine, pagina nu va mai fi goală.

Latura mea britanică

  Vlad e un drăguț, pentru că ne-a dus în Tekaffe, un loc atît de finuț, ne-a drăgălit și ne-a amuzat pe toate, asigurându-mi, cel puțin mie,  cu doar un ceai și puțin umor negru, doza de energie și buna dispoziție pentru săptămâna horror ce are să vină, pentru că mi-a adus aminte de latura mea britanică.

Dar permiteți-mi să elaborez. VIAȚĂ! VIVACITATE! Asemenea cuvinte te duc cu gândul la spanioli îmbrăcați în haine colorate ce trăiesc clipa și se bucură de tot și toate!!! sau argentinieni, sau poate chiar români, italieni, oameni la care te uiți cu poftă de viață și-ți vine să-i arăți cu degetul ca un copil și să exclami "Maami, vreau acoolo!!!", să-i invidiezi, pentru că emană energie pin toți porii!

 Latura mea britanică, desigur, n-are nimic de-a face cu asemenea copilării. Evident că NU. În schimb, eu am ceaiul și satira. Ceaiul !   Ceaiul este o licoare minunată, cu excepţia faptului că, de-ar fi ca acesta să fie un tânăr, bronzat şi plin de romantism, ieșit la o promenadă scurtă pe o plajă, să spunem în Torquay, cel mai probabil și-ar lua-o de la cafea, ceea ce ar stârni apoi un nerușinat râs în cor al tuturor fetelor din apropiere, în timp ce cafeaua ar șterge-o cu prietena ceaiului, probabil o tipă la fel de fițoasă, cu un nume englezit gen Honey sau Sugar. Latura mea britanică, desigur, n-are nimic de-a face nici cu cafeaua. Desigur că NU.

În schimb, latura mea britanică are hobbyuri și trăiri romantice calme.

Fără îndoială, voi non-britanicii sunteți în acest moment rușinați la culme şi dornici de a traversa limitele impuse de sângele latin. "Care sunt aceste hobby-uri de pe care ne vorbești?", se plânge  lumea."Cum se poate să întreprindem și noi astfel de activităţi? Ce distracţii sunt acceptabile într-o societate politicoasă?"

Urmărește-mi blogul în continuare, și poate îți spun.

Oglindă, Oglinjoară...

09:00 " Aaaaaah Szuszie, să nu te mai recunosc!" Pentru prima dată, mi-o spun chiar eu! Clar, cu fața asta nu fac nimic astăzi...Tresar din frământări și-mi zâmbesc complice: aşa-i că am crescut? Îmi torn o cafea de om mare si pornesc laptopul pt. a urmări aventurile feisbucene ale vechilor prieteni, care acum că lucrează în advertising, mai au timp doar de ferma digitală și testul Death Clock. Dap, ieri am avut cea mai super zi dintre SUPERZILE, dar de ce să pun la status și să le fac lor sânge rău... Dar revenind la contemplările matinale: ce naiba să îmbrac încât să îmi mascheze picioarele găurite?

11:00 Jason Mraz cântă. Revenim la oglindă, astăzi trebuie să ies totuși din casă, e duminică, e mamaie la București! Știu că femeile şterg fotografiile în care arată jenant,unghiul care nu le avanteajează e întotdeauna blasfemator de nimfe.  Dar asta-i fața cu care trebuie să ies din casă, cât de mincinoasă pot să fiu astăzi cu mine ca să-mi refulez faptul că asta este una dintre miile de expresii cu care ies în lume, intrinseci reacţiilor care-mi merg mână-n mână cu vorba şi trăirea? În deprimarea mea, îmi aduc aminte să dau cu geana pe la Zazuza, care-i dedica unei studențele uber-priti o poezie de Maya Angelou:

Pretty women wonder where my secret lies.
I'm not cute or built to suit a fashion model's size
But when I start to tell them,
They think I'm telling lies.
I say,
It's in the reach of my arms
The span of my hips,
The stride of my step,
The curl of my lips.
I'm a woman
Phenomenally.
Phenomenal woman,
That's me.

...............

și-am rezolvat! Realizez că ieri m-am simțit atât de bine copil, încât astăzi îmi pare că nu mi-a ieșit echilibristica pe gardul dintre ani. Dar cât de prielnic este uneori să devii ceea ce erai? Să ştergi maturitatea depusă inconştient peste firea ta,să nu știi că nu îți pasă, și să resimţi beatitudinea lipsei de freamăt responsabil. Să te surprindă coborârea bruscă, dar să îi ţii piept ca un om fără eșecuri însemnate până acum. Oare restul s-au simțit ca mine astăzi?
13:00 Sister Uve got it all (tot Jason Mraz). Și ziua poate începe.